Dupa Conferinta Nationala a Brokerilor Imobiliari

Dupa Conferinta Nationala a Brokerilor Imobiliari

Anunțate în cadrul Conferinței Naționale a Brokerilor Imobiliari,

Fonduri de 572 milioane euro pentru „Prima Casă”, disponibile până la finalul lui 2013

Studiu „Piața brokerilor imobiliari”: trei sferturi dintre brokerii imobiliari câștigă cel puțin 750 euro pe lună

București, 28.03.2013 – A doua ediție a Conferinței Naționale a Brokerilor Imobiliari, desfășurată miercuri, 27 martie 2013, a făcut public raportul complet al studiului ”Piața brokerilor imobiliari 2012”. Conferința organizată de Asociația Brokerilor Imobiliari (ABI) a fost și locul de întâlnire a reprezentanților F.N.G.C.I.M.M., I.N.S. și A.N.C.P.I. care au prezentat o statistică la zi a datelor pe care le dețin.

A scăzut venitul minim înregistrat de brokerii imobiliari în 2012

Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienții au încheiat mai multe tranzacții prin intermediul unui broker, dar au fost și luni în care agenții nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reușit să încheie tranzacții cu 1-2 din 10 clienți cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reușit să încheie tranzacții cu jumătate dintre prospecții avuți, de la 5% la 9%.

Anul trecut a adus totuși o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari. Pentru aproape un sfert dintre aceștia, în 2012, au fost luni în care nu au înregistrat niciun venit, iar puțin peste 30% au raportat câștiguri minime de 500 euro, față de 46% în 2011. În ceea ce privește venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri câștigă sume începând cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puțin 1.500 euro.

Conform datelor obținute în urma studiului ”Piața Brokerilor Imobiliari”, peste jumătate dintre brokerii imobiliari (54%) nu au întâmpinat probleme cu primirea comisionului din partea clientului, mai puțin de 1 din 10 clienți evitând plata serviciilor de consultanță imobiliară.

6000 de cereri pentru „Prima Casă”, depuse în 2013

Irina Constantinescu, director coordonator al Fondului de Garantare a Creditării pentru I.M.M.-uri, a fost prezentă în cadrul conferinței, oferind participanților cele mai recente statistici ale garanțiilor acordate prin programul „Prima Casă”. Conform datelor F.N.G.C.I.M.M., există în prezent fonduri pentru

programul guvernamental în valoare de 572 milioane euro, suficiente până la finalul anului 2013. De la începutul anului, au fost depuse aproximativ 6.000 de dosare, în valoare totală de 210 milioane euro.

În cadrul aceleiași conferințe, Mihai Gheorghe, director al Direcției de Statistică a Prețurilor din cadrul I.N.S., a anunțat faptul că în primele două trimestre ale anului 2012, preţurile au fost în creştere faţă de trimestrul patru din 2011, dar în general s-a menținut un trend descrescător pe tot anul trecut. La apartamentele, din Bucureşti s-a înregistrat o reducere de 6% a prețurilor din 2011 în 2012.

În ceea ce privește numărul tranzacțiilor imobiliare, anul 2012 a fost unul în care s-a atins nivelul anului 2007, considerat până la momentul actual anul-record ca volum al tranzacțiilor. Nicolae Iancu, director al Direcției de Publicitate Imobiliară din A.N.C.P.I. a anunțat pentru 2012 peste 705.000 de tranzacții, iar în primele două luni ale acestui an au fost deja tranzacționate aproape 120.000 de locuințe.

„Ne bucurăm că la ediția din acest an am reușit să aducem alături de noi oficialități care ne pot oferi o perspectivă amplă a ceea ce înseamnă segment rezidențial în România anului 2013 și asupra evoluției pieței imobiliare. Am avut parte de o discuție efervescentă în urma căreia vom putea creiona niște așteptări realiste pentru perioada următoare”, declară Dragoș Vîlceanu, președinte ABI.

Cine sunt Brokerul și Juniorul Anului?

ABI a continuat și tradiția de anul trecut oferind cu prilejul evenimentului distincțiile „Brokerul Anului” și „Juniorul Anului”. Ilinca Petre, broker/ owner Aristocrat Imobiliare a primit titlul de Brokerul Anului, iar Mariana Mihalache, broker Mars Golden, pe cel de Juniorul Anului.

Parteneri ai evenimentului: Bursa de Imobile, FluxImobiliar.ro, Imobiliare.net, FotografieImobiliara.ro, Pitagora.com.ro.

Lucreaza cu un broker acreditat

Educatie

Toti membrii ABI au pregatire teoretica de specialitate si diploma oficiala de broker imobiliar recunoscuta de autoritati.

Etica

Comisia de etica ABI vegheaza pentru respectarea codului etic si pentru asigurarea unui climat adecvat de respect fata de clienti.

Protectia consumatorilor

In relatia contractuala cu clientii, brokerii ABI folosesc formulare standardizate care respecta legislatia in vigoare cu privire la protectia consumatorilor.